Peste 70 de milioane de lei, bani europeni, pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Cluj-Napoca

Peste 70 de milioane de lei, bani europeni, pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Cluj-Napoca

Contractul de lucrări ce vizează extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Cluj-Napoca, a fost semnat marți, 1 martie 2022.
În valoare totală de peste 70.000.000 lei, investiția este parte a mega-proiectului european finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare - POIM 2014-2020 și derulat de Compania de Apă „Someș” S.A, societate aflată sub autoritatea forului administrativ județean.

„Este una dintre cele mai de amploare investiții edilitare din fonduri europene pe care le derulăm în județul Cluj, deoarece aceasta acoperă 36 de străzi din municipiul Cluj-Napoca iar de pe urma ei vor beneficia mii de clujeni. Împreună cu Compania de Apă continuăm investițiile în rețelele de apă și canalizare, astfel încât infrastructura să țină pasul cu dezvoltarea urbană accelerată din zona metropolitană Cluj-Napoca și nu numai”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Cu o durată de execuție de un an și jumătate, contractul de lucrări  prevede extinderea, pe o lungime totală de 28 de km, a rețelelor de distribuție a apei pe 20 de străzi din municipiul Cluj-Napoca. Vor fi montate, astfel, cca. 250 de branșamente și alte aproximativ 10.000 de contoare cu citire la distanță și senzori de monitorizare în opt puncte. Rețeaua mai prevede construirea a patru rezervoare pentru înmagazinarea apei potabile și a 11 stații de pompare.

În ceea ce privește extinderea rețelelor de canalizare, proiectul prevede montarea a aproximativ 35 de km de conducte, pe nu mai puțin de 27 de străzi. În total vor fi realizate peste 680 de racorduri la consumatori. Instalația mai prevede amplasarea a 11 stații de pompare apă uzată și a altor 28 de echipamente destinate măsurării debitelor de apă uzată și monitorizării parametrilor apei uzate.

Comenteaza