Accident cu răniți pe un drum din Cluj. Un tânăr a rămas încarcerat

Accident cu răniți pe un drum din Cluj. Un tânăr a rămas încarcerat

Două mașini au fost implicate într-un accident de circulație pe drumul dintre Apahida și Cojocna.
Accidentul a avut loc în localitatea Moriști, între Apahida și Cojocna. La fața locului intervin echipaje ISU. Din primele informații, ambii șoferi ar fi fost răniți, unul dintre aceștia rămânând încarcerat. 

În jurul orei 12:20 ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident rutier cu 2 autoturisme implicate intre Apahida si Cojocna.

"A intervenit Det. 1 Cluj-Napoca cu 2 autospeciale dotate cu modul de descarcerare, 1 ofițer și 7 subofițeri, și 2 ambulanțe SAJ. În urma impactului au rezultat 2 victime, un bărbat de aproximativ 35 de ani, care a fost extras din autoturism, și o femeie, aproximativ 20 ani, din SUV. Ambele victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital", au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Potrivit polițiștilor, o conducătoare auto în vârstă de 20 de ani, care se deplasa cu autoturismul dinspre localitatea Cojocna, în direcția Apahida ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Cluj-Napoca.

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative. Ambele persoane au fost transportate la o unitate medicală.

Comenteaza